Bolile oculare


AMBLIOPIA

Ambliopia este termenul clinic pentru “ochiul lenes”.

 

Ochiul ambliop este normal din punct de vedere anatomic dar acuitatea vizuala este slaba chiar si cu corectia cu ochelari.Ambliopia apare atunci cand creierul copilului invata sa elimine o imagine neclara sau dublata cauzata de strabism (ochi incrucisati) sau de anizometropie (diferenta mare de dioptrii dintre cei doi ochi).

Aceasta afectiune trebuie descoperita si tratata cat mai devreme, inainte de varsta de 6-7 ani cand pierderea de capacitate vizuala devine ireversibila.

De aceea chiar daca copilul mic pare sa vada bine trebuie dus la oftalmolog pentru o examinare completa.

CATARACTA

Cataracta reprezintă opacifierea cristalinului, ceea ce cauzează probleme vizuale. Cel mai obişnuit tip este cel legat de vârstă. Peste 50% dintre persoanele de peste 65 de ani au cataractă.

 

Cristalinul este o parte a ochiului, cu formă de lentilă, care ajută la focalizarea luminii pe retină. Retina este un strat al ochiului sensibil la lumină, care trimite semnale vizuale la creier. La ochiul normal, lumina trece prin cristalin şi se focalizează pe retină. Pentru a produce o imagine clară, cristalinul trebuie să rămână transparent. Cataracta este opacifierea cristalinului.

Semne
Cele mai frecvente simptome ale cataractei sunt: vedere înceţoşată, probleme de sensibilitate la lumină (strălucirea exagerată a lămpii sau a luminii soarelui, sau apariţia unui halou în jurul luminilor), . culorile par fade, vedere nocturnă slabă, vedere dublă sau multiplă, care dispare odată cu evoluţia cataractei, schimbarea frecventă a ochelarilor.

Tratament
În cataracta incipientă, vederea se poate îmbunătăţi folosind alţi ochelari, lupe sau lumină mai puternică.
Cataracta matură se tratează chirurgical.Operaţiile de cataractă sunt cele mai frecvente operaţii oftalmologice. Astfel se înlătură cristalinul opacifiat şi se înlocuieşte cu un cristalin artificial. Actualmente se folosesc procedee chirurgicale complexe pe bază de ultrasunete (FACO), care se pot efectua ambulator, nemaifiind necesară internarea de lungă durată.

Created by DPE, Copyright IRIS 2009 Created by DPE, Copyright IRIS 2009

CONJUNCTIVITELE

Conjunctivita bacteriană

Created by DPE, Copyright IRIS 2009

Se caracterizează prin ochi roşu (roşii), eliminare de secreţii purulente, senzaţie de nisip în ochi, şi ocazional lipirea pleoapelor dimineaţa. Tratamentul inadecvat sau insuficient al conjunctivitelor poate determina afectarea corneei – keratite – care poate duce pâna la pierderea vederii.

Pentru tratamentul conjunctivitelor bacteriene se administrează antibiotic local; la copiii mici, acesta trebuie ales cu grijă pentru a avea un efect maxim, pentru a nu produce efecte secundare nedorite, şi pentru a nu crea rezistenţă bacteriană.

 

Conjunctivita virală

Created by DPE, Copyright IRIS 2009

În multe cazuri, apare după o infecţie a căilor respiratorii superioare, cum este răceala obişnuită. Frecvent boala se transmite prin contactul cu un membru al familiei sau altă persoană cu “ochi roşu”. Bolnavul prezintă de obicei înroşirea unuia sau a ambilor ochi, secreţie conjunctivală apoasă sau redusă, şi în general vedere bună.

În general, conjunctivitele virale durează aproximativ trei săptămâni. Tratamentul se reduce la terapie simptomatică.

 

Conjunctivita alergică

Aproape întotdeauna în conjunctivita alergică este prezentă senzaţia de mâncărime. Mai apar: secreţie filamentoasă dar redusă, ochi roşu și alte simptome alergice ca rinita (nas înfundat cu secreţie apoasă), mâncărimi în gât şi tuse seacă. Vederea este rar afectată. Diagnosticul este confirmat prin lipsa semnelor de infecţie la examinarea oftalmologică.

Tratamentul este în general cu medicație antihistaminică, în multe cazuri cronic.

 

Blefaritele

Created by DPE, Copyright IRIS 2009

Blefarita este o inflamaţie a pleoapelor, caracterizată prin mâncărimi, arsuri, senzaţie de corp străin şi apariţia de cruste, mai accentuat dimineaţa. Mulţi pacienţi mai prezintă o componentă seboreică (mătreaţă) sau infecţioasă (de obicei stafilococică).

Tratamentul blefaritei este complex. În afara tratamentului cu antibiotic sau cu combinaţii de antibiotic-antiinflamator steroidian, o componentă importantă o reprezintă curăţirea pleoapelor pentru îndepărtarea scuamelor.

DEGENERESCENŢA MACULARĂ

Degenerescenţa maculară este deteriorarea maculei.
Macula este o mică arie a retinei la nivelul fundului ochiului, care ne permite să vedem clar detaliile fine şi să îndeplinim activităţi cum sunt cititul şi şofatul. Când macula nu funcționează corect, vederea centrală poate fi afectată de inceţoşare, pete negre sau distorsiuni.

Semne

Degenerescenţa maculară scade vederea în porţiunea centrală a retinei, ea nu afectează vederea periferică. De exemplu, puteţi vedea conturul ceasului, dar nu puteţi spune cât e ceasul. Alte semne ar fi: cuvintele de pe o pagină apar voalate, liniile drepte apar distorsionate.

Tratament

După ultimele cercetări, se pare că suplimentele nutritive pe bază de antioxidanţi, vitamine, zinc, cupru, seleniu şi luteină pot preveni sau chiar încetini procesul de degenerescenţă maculară.
Dacă observaţi cele mai mici semne ale degenerescenţei maculare (imagine voalată, distorsionată, pete negre în centrul câmpulul vizual) prezentaţi-vă imediat la medicul oftalmolog pentru un consult de specialitate, deoarece diagnosticul şi tratamentul precoce al acestei afecţiuni reduc substanţial riscul pierderii vederii.

Created by DPE, Copyright IRIS 2009

GLAUCOMUL

Glaucomul este o afecţiune a nervului optic. Nervul optic conduce la creier imaginile captate de retină.
Foarte multă lume ştie că glaucomul are legătură cu presiunea din ochi. Cu cât este mai mare această presiune cu atât cresc şansele de a afecta nervul optic. Glaucomul poate afecta la început doar unele dintre aceste fibre provocând puncte “oarbe” în câmpul vizual.Netratat glaucomul poate duce la orbire.

Semne

Cel mai frecvent este glaucomul cu unghi deschis care este o afecțiune cronică. De obicei glaucomul cronic simplu poate să nu provoace nici un simptom care să-l facă pe pacient să meargă la medic.
Glaucomul acut cu unghi îngust produce vedere înceţoşată, durere oculară intensă, cefalee, halouri colorate în jurul luminilor, stare de greaţă şi vomă.

Tratament

Glaucomul este cel mai frecvent tratat iniţial cu colire specifice prescrise de oftalmolog care trebuie instilate în ochi. Acestea scad presiunea intraoculară fie prin scăderea producerii de umoare apoasă fie prin creşterea eliminării ei. Pentru ca aceste medicamente să aibă efectul scontat trebuie să le folosiţi regulat si continuu conform indicaţiilor. Nu opriţi şi nu schimbaţi niciodată tratamentul fără a consulta mai intâi medicul oftalmolog.
Întotdeauna informaţi medicul oftalmolog despre alte boli pe care le aveţi şi despre ce alte medicamente mai folosiţi.
Medicaţia antiglaucomatoasă poate să aibă efecte adverse colaterale.

Created by DPE, Copyright IRIS 2009

KERATOCONUSUL

Keratoconusul este o boală progresivă care apare mai frecvent la adolescenţi şi la adulţii tineri şi în care corneea se subţiază şi îşi schimbă forma.
Cauzele bolii nu sunt foarte cunoscute existând o modificare în metabolismul normal al celulelor corneene probabil de natură genetică.
În mod normal corneea are formă rotundă sau sferică, dar în keratoconus se bombează, se deformează şi ia o formă de con. Aceasta afectează modul în care lumina pătrunde în ochi şi ajunge la retină, producând vedere distorsionată.Keratoconul poate afecta unul sau ambii ochi.

Tratamentul keratoconusului

În forma incipientă de keratoconus, pot fi de folos ochelarii sau lentilele de contact moi.
Următoarea formă de corecţie de ales sunt lentilele de contact rigide gaz-permeabile, care menţin mai bine forma corneei decât lentilele moi, încetinesc avansarea bolii şi realizează o corecţie bună a vederii.
În faza foarte avansată a bolii tratamentul este chirugical .prin transplantul de cornee.

Created by DPE, Copyright IRIS 2009

RETINOPATIA DIABETICĂ

Dacă aveţi diabet probabil ştiţi că organismul dumneavoastră nu poate folosi sau stoca zahărul corect. Când cantitatea de zahăr din sânge (glicemia) este prea mare, poate afecta vasele de sânge din întreg corpul, inclusiv cele din ochi. Aceasta poate conduce la retinopatia diabetică.

Semnele retinopatiei diabetice

Un semn al retinopatiei diabetice poate fi apariţia unor puncte negre care plutesc în câmpul vizual. Uneori, dificultatea de a citi sau de a face un lucru de aproape, poate indica faptul că se colectează un lichid în maculă, cea mai sensibilă porţiune a retinei. Acest lichid se numeşte edem macular. Un alt semn este vederea dublă, care apare atunci când sunt afectaţi nervii care controlează muşchii ochiului. Dacă aveţi oricare din aceste semne, mergeţi de urgenţă la un oftalmolog.

Tratamentul retinopatiei diabetice

Retinopatia diabetică poate fi prevenltă cu medicamente pe bază de antocianozide şi antioxidanţi care au rolul de a întări pereţii vasculari şi de a limita scurgerile de lichide vasculare prin aceştia.
Edemul macular poate fi tratat cu injecții intraoculare cu corticoizi sau cu fotocoagulare laser grid.
În stadii mai avansate retinopatia diabetică poate fi tratată cu fotocoagulare laser pentru a etanşa vasele sanguine sparte şi pentru a le distruge pe cele nou-formate. Fotocoagularea laser nu produce durere pentru că retina nu conţine terminaţii nervoase.
Stadiile foarte avansate ale retinopatiei diabetice – proliferativă- pot fi tratate chirurgical sau cu injecții intraoculare cu medicamente anti-VEGF.

Created by DPE, Copyright IRIS 2009 Created by DPE, Copyright IRIS 2009

SINDROMUL DE OCHI USCAT

În mod normal suprafaţa ochiului (corneea) trebuie să fie permanent umedă.

Lacrimile acoperă ochiul, spălând praful şi secreţiile şi păstrând ochiul umed. Lacrimile mai conţin enzime care neutralizează microbii care pătrund în ochi. Dacă, din diverse cauze scade cantitatea de lacrimi sau se modifică compoziţia lor poate să apară sindromul de ochi uscat.

Semne

Semnele sindromului de ochi uscat sunt: senzaţia permanentă de uscăciune, de mâncărime şi de arsură la nivelul ochilor. Sindromul de ochi uscat apare mai frecvent la femei, probabil datorită variaţiilor hormonale.
Deasemenea sindromul apare frecvent la vârste înaintate sau la cei care lucrează mult timp în faţa monitoarelor de calculator din cauza clipirii mult mai rare.

Tratament

Sindromul de ochi uscat nu poate fi tratat cauzal, dar simptomele lui (uscăciunea, mâncărimea şi arsura) pot fi ameliorate.
Oftalrnologul vă poate prescrie lacrimi artificiale. picături de ochi lubrifiante (pe bază de metilceluloză, acid hialuronic, propilenglicol, etc.).
De asemenea tratarea bolii de bază a pleoapelor, atunci când există, ajută în cazul sindromului de ochi uscat. Aceasta poate necesita tratament local antibiotic sau steroidian şi curăţirea frecventă a pleoapelor cu un şampon antibacterian special formulat pentru utilizare perioculară.

Created by DPE, Copyright IRIS 2009

STRABISMUL

Strabismul se manifestă prin direcţia privirii diferită la cei doi ochi (ochi încrucişaţi-în termeni populari).
Apare cel mai frecvent la vârste mici din cauza unor probleme de refracţie netratate (copilul nu poartă ochelarii prescriși sau probleme ale musculaturii oculare.
La cel mai mic semn de strabism trebuie mers la oftalmolog indiferent de vârstă pentru a nu se ajunge la complicaţii grave precum ambliopia (pierderea parţială a vederii la un ochi).

Tratamentul strabismului

În funcţie de vârsta pacientulul şi de tipul de strabism tratamentul poate fi refractiv (cu ochelari), exerciţii oculare cu diverse aparate, sau chirurgical.
Created by DPE, Copyright IRIS 2009

VICIILE DE REFRACȚIE

MIOPIA

Created by DPE, Copyright IRIS 2009Miopia apare când globul ocular este uşor mai lung – din faţă până în spate – decât de obicei. Aceasta determină razele de lumină să se focalizeze în faţa retinei, şi nu pe retină cum ar fi normal. Miopii au dificultăţi în vederea lucrurilor la distanţă, cum ar fi semnele de circulaţie, dar văd bine de aproape, cum ar fi cititul sau cusutul.
Semne: Persoanele mioape acuză frecvent dureri de cap sau de ochi şi se pot simţi obosite când şofează sau fac sport.

Tratament: Miopia poate fi corectată cu ochelari, lentile de contact sau prin chirurgie refractivă. Având miopie, prescripţia de ochelari va avea un număr negativ (cu minus), de ex. -2,50 D sf..

 

HIPERMETROPIA

Created by DPE, Copyright IRIS 2009Persoanele atectate de hipermetropie pot vedea obiectele îndepărtate foarte bine, dar au dificultăţi în vederea celor din apropiere mai ales odată cu înaintarea în vârstă. Globul ocular al persoanelor hipermetrope este mai scurt decât normal și ca urmare, razele de lumină care intră în ochi sunt focalizate în spatele retinei.
Semne: Hipermetropii se plâng de dureri de cap sau de ochi şi se pot simţi obosiți când au de făcut o muncă ce necesită vedere de aproape.

Tratament: Hipermetropia poate fi corectată cu ochelari sau cu lentile de contact. Prescripţia dumneavoastră va avea un număr pozitiv (cu plus), de exemplu +2,50D sf..

 

ASTIGMATISMUL

Astigmatismul se datorează corneei de formă neregulată şi se corectează cu ochelari sau lentile de contact.
Semne: Uneori, astigmatismul necorectat vă poate da dureri de cap sau de ochi şi poate produce vedere distorsionată şi întunecată.
Tratament: Astigmatismul poate fi corectat cu ochelari sau cu lentile de contact. Prescripţia dumneavoastră va conţine trei părţi în loc de una, spre exemplu: -2,75D sf.  -1,25D cyl. ax 180. Prima parte indică corecția principală, sferică, iar părţile doi şi trei arată mărimea şi localizarea astigmatismului.

 

PRESBIOPIA

Created by DPE, Copyright IRIS 2009În jurul vârstei de 40 de ani vederea de aproape, cum ar fi cititul, cusutul sau lucrul la computer, devine neclară. Aceasta li se întâmplă tuturor la un moment dat, chiar şi celor care n-au avut niciodată probleme vizuale.

Semne: Când apare presbiopia, o persoană va constata că este nevoie să ţină cartea, ziarul, revista sau alte materiale de citit cu mâna întinsă pentru a putea vedea clar. Când are de făcut o muncă ce necesită vedere de aproape, persoana ar putea avea dureri de cap sau să se simtă obosită.

Tratament: Corecţia presbiopiei se face prin prescripţie de ochelari pentru vederea de aproape (ochelari pentru citit), sau de lentile de contact.